Pentru cine (si de ce) se imbraca femeile provocator ?

Am si eu o dilema. Bine, am un hambar plin de dileme, dar numai una ma sacaie in asta dimineata. Mai, am tat observat de-a lungul timpului, si-observ din ce in ce mai des in ultima perioada, ca unele doamne si domnisoare, adopta in tinuta vestimentara un „ceva” care nu e din peisajul ala, nu-i parte a povestii. Cam ca o replica din „Dacii” sau „Mihai Viteazu” strecurata in dialogurile din „Matrix” sau „Avatar”. Si ma gandesc ca ar cam fi doar vreo trei explicatii pentru asta : lipsa oglinzii de la domiciliu, lipsa dialogului cu o alta persoana de sex feminin pe drumul dintre sifonier si poarta casei sau usa scarii blocului (stiut fiind ca nimeni nu se pricepe mai bine sa critice vestimentatia unei femei decat o alta femeie, fie ea o soacra dotata cu toate atributele acestei functii sau cea mai buna prietena declarata) sau premeditarea, intentia, actul voit de a iesi in lume imbracata fix asa. O sa va intrebati la ce anume ma refer. Pai ar fi cam asa : ori o fusta muuuult, mult prea scurta sau o pereche de pantalonasi ce lasa pe afara bucati generoase de fese, ori o despicatura pana haaaat…, vorba unui amic, spre creasta muntelui de unde izvoraste Dunarea. Sau bluze ori fuste sau rochii care concureaza ca densitate-a tesaturii sau ca opacitate, cu panza de paianjen lasand vederii nu doar forma ci si modelul ori imprimeul chiloteilor sau sanii in toata splendoarea lor. Si altele asemenea. Si tu, biet muritor de sex masculin, plecat de-acasa nu doar cu cheile, portmoneul si telefonul mobil ci si cu toti hormonii din dotare, ce faci cand dai nas in nas cu o astfel de priveliste ? Simplu de tot : faci ce facea si amaratul ala de caine a lui Pavlov cand se-aprindea beculetul – uiti de cei 7 ani de-acasa, uiti de bun simt si de rusine si te holbezi ca prostul, cu ochii iesiti din orbite, eventual cu o expresie a fetei admirativ spre tampa (in cazul unei educatii deficitare pot sa apara si expresii de natura vocala : onomatopee imprumutate din regnul animal – in principali masculi in calduri sau chiar incercari de constructii lingvistice in genul celor care i-au facut celebri pe Vanghelie, Guta, Salam sau alti oratori si literati de geniu). Te uiti ca boul, mai pe romaneste spus. Fix intr-acolo, fix in acel punct si-ar fi nevoie de forte consistente sa-ti dezlipeasca ochii de pe fundul, picioarele sau sanii in cauza. Asta fac toti barbatii normali. Clar. Nu vrea u s-aud chestii gen : „Bai, da’ io nu fac asa …” ca sunt minciuni sfruntate. E cam ca in zicerea aia conform careia unii barbati se masturbeaza si ceilalti nu recunosc. Booon … Sa luam acum cealalta parte implicata in poveste. Cauza dezmatului vizual. ‘Mneaei, carevasazica. Privirii talambe lipite cu Superglue de sfarcuri, ea va raspunde in invariabil trei moduri : majestuoasa ignoranta gen „Mars, ma ! N-ai tu bani de mine.”; be) plecatul privirii rusinate in pamant (mai rar, probabil se aplica doar celor ce nu si-au verificat vestimentatia atent inainte de a iesi din casa) si 3. – si cel mai des intalnita reactie: o evidenta si fara echivoc enervare, mult mai stridenta decat o simpla senzatie de disconfort. Ca mascul, asta-i semnalul ca trebuie sa fii cu toate simturile treze pentru a reusi sa eschivezi la timp de-o apriga lovitura de poseta de 8,6 kilograme. Si asta e ceea ce nu inteleg eu. Asta-i dilema mea din dimineata asta fiindca le banuiesc de aceasta reactie tocmai pe cele care aleg sa se imbrace provocator tocmai din cochetarie, din dorinta expresa de a epata, de a fi privite si admirate. E ca si cum m-as imbraca eu in tricoul Stelei, m-as duce apoi in mijlocul galeriei ce lor de la Dinamo si-apoi m-as arata surprins ca niste unii aleg sa ma ia la fezandat cu blande lovituri de pumni sau de picioare. O sa imi spuneti poate ca tot bietii de noi suntem de vina. Ca nu stim sa tragem o linie de demarcatie intre privirea admirativa si holbatul cu ochii cat cepele. Dar explicatia nu tine. Partile expuse voit si constient vederii sunt asimilate actului sexual inca de pe vremea cand unica forma de expresie a artei era racaitul peretilor pesterii. Si-apoi, cu toata evolutia umanitatii, pentru majoritatea barbatilor actul sexual are puternice conotatii animalice in ciuda asternuturilor de satin si a petalelor de trandafiri. Cu toate notele de rafinament din lume, prestam cam in acelasi fel ca animalele. Ba uneori, comparand cu complicatele prestatii ale unor masculi din lumea animala ce executa complicate ritualuri de imperechere si dansuri prenuptiale care pe noi barbatii ne-ar vlagui de puteri in asa hal c-am si uita la finalul lor de ce le-am executat si ne-am culca osteniti, suntem chiar inferiori in materie de rafinament. Deci, in mare, e cam la fel atat la noi cat si la animale. Cu d iferenta ca ele, animalele, nu fumeaza dupa. Si acum intrebarile de final la care, capatand raspuns as putea iesi si eu lamurit din casa : gresesc eu undeva atunci cand afirm ca o femeie care merge imbracata la serviciu „intr-un anume fel” stie exact la ce „supliciu” se supune ? Si daca stie, de ce o supara atat de rau acest lucru ? Ce-mi scapa atunci cand analizez aceste lucruri ?