Leaganul tacerii mele

Sunt zile in care cuvintele imi tac. Le vad, de fapt mai mult le simt cum se-nfasa intr-un scutec tacut si cuminte si adorm. Ghemuite, cu genunchii literelor la gura si cu pleoapele silabelor inchise. Altadata le invocam, le rugam sa-mi revina, pentru ca aveam ceva de gandit, de vorbit, de transmis, de iubit. Astazi insa vreau sa le las sa faca exact asa cum simt ele. De ce le-as obliga eu sa se scrie, daca ele simt ca a sosit vremea sa adoarma?